tudorfulea.ro

Le-am folosit acum cateva zile in niste workshop-uri la Bruxelles si mi-am adus aminte de ele (multumesc lui Guillaume pentru sharing):

http://www.visuwords.com/  - un dictionar grafic online, introduceti un cuvant si dati enter, apoi mai explorati pe acolo. Foarte simpatic.

http://www.airtightinteractive.com/projects/related_tag_browser/app/ - o aplicatie care cauta poze, din nou pe tagul tau, dar si pe altele care au legatura cu search-ul initial (cum ii zic ei – ‘flickr related tag browswer’

Stateam ieri de vorba cu o colega din Nigeria si am aflat ca industria cinematografica de la ei este a treia din lume ca si cifra de afaceri, dupa hollywood si bollywood. Evident, poarta numele de mai sus si se ocupa in special cu productia de telenovele ‘mai proaste decat cele mexicane’.
Tot la categoria fapte diverse de prin lume, de la colegul din India am aflat ca limba pe care o folosesc zi de zi (de la un anumit nivel social in sus) este engleza. Stiam, evident, de influenta engleza, dar ca o practica ca si limba materna, nu…

Un lucru pe care il apreciez la departamentul de strategie din Leo este ca incearca tot felul de inovatii in research. Leo She de anul trecut a verificat ce au femeile in posete, au castigat un APG pentru best use of research luat pe Wash&Go si acum abordeaza cliseele din publicitate punand consumatorul sa faca spoturi in focus grupuri.

Cu ultima initiativa impusca dupa parerea mea doi iepuri foarte importanti – in primul rand scopul principal al cercetarii – cliseele din diverse categorii. Un exercitiu simpatic pe care l-as recomanda – de luat campanii de succes din categoriile respective si vazut ce clisee sparg (de exemplu Dove for real beauty).

In al doilea rand un semnal de alarma asupra modului in care se folosesc focus grupurile. Pentru ca consumatorii au tendinta sa imbrace rolul de publicitar, in loc sa ramana autentici. Nimic foarte nou, dar in continuare vedem focus grupuri in care tragem concluzii exagerate din tot ce spun participantii.

Merita o vizita: www.leoshe.ro – vedeti ce zice Griffiths de metodologie, neaparat ‘reclamele customer-made’ – sunt savuroase, implicatiile si parerile specialistilor.

Bravo Elena, Ioana, Raluca!

PS: tocmai am primit un link AdAge de la Elena despre cliseele pe digital, si asta merita citit, mai ales ca e pe subiect - aici.

Cu ceva timp in urma, pe vremea cand eram la CuponPro, un director de la Carrefour imi spunea “modern retail is not about commerce, it is all about finance”.

Poate ca este un pic ABC pentru unii, dar cred ca merita tratat subiectul. Desi aparent magazinul de la coltul blocului si hipermarketul cel mai mare fac acelasi lucru – ne vand diverse produse - business-ul lor este FUNDAMENTAL diferit. Magazinul de la colt ia produsele de undeva (en-gros), le plateste, le aduce la locatie, isi pune un ‘adaos comercial’ si ni le vinde noua. El traieste din acest adaos comercial.

Lanturile mari insa comanda cantitati enorme de marfa de la furnizori, pe care o platesc la termene de plata generoase (probabil intre 3 si 6 luni) si apoi o vand in magazin. Tinand cont ca in majoritatea cazurilor pretul este o componenta esentiala in pozitionarea oricarui brand de retail fmcg, batalia pe preturi este enorma si preturile la raft, nu rar, au doar un adaos simbolic (de exemplu 1%). Retailerii isi permit acest lucru pentru ca, dupa cum spuneam, formula lor de business este alta. Ei incaseaza cash pe marfa vanduta de la consumator, urmand sa o plateasca catre furnizori peste N luni. Practic au in conturi, pentru perioade semnificative, sume enorme de bani (vorbim de sute de milioane, miliarde, de dolari, euro). Asta ii transforma intr-o institutie financiara. De genul bancilor sau asiguratorilor.

Ca si acestia, trebuie sa faca ceva cu banii. Evident ca o varianta este calea aleasa de asiguratori – plasarea pe pietele mobiliare si imobiliare. Cealalta este acordarea de credite. In mod traditional (adica de ceva vreme deja) retailerii ofera si produse financiare, dar de multe ori prin alianta cu diverse banci sau chiar ca brokeri ai bancilor. Ceea ce facea si Tesco in UK pana nu demult.

Acum a hotarat sa intre direct in business-ul bancar. Pana la urma are un ‘avantaj’ asupra celorlalte institutii – si anume are proprii bani (bancile si asiguratorii iau banii de la clienti). In conditiile crizei creditelor, acestea tind sa se scumpeasca, deci Tesco intra intr-un business in care marja de profit tocmai e in crestere. Mai mult, competitia e varza – bancile dau faliment pe capete, in timp ce retailerii stau destul de bine merci pe acei bani.

PS: doua alte informatii interesante – nu am vazut rapoarte financiare, dar sunt de parere ca retailerii mari isi acopera costurile operationale prin taxele (de marketing, de prezenta la raft, de vanzare de media in-store etc.) pe care le percep furnizorilor. Daca tineti minte a si fost un scandal pe la inceputul anului. Si doi – nu de putine ori se pot vedea preturi sub valoarea de achizitie, adica subventionate de retaileri, doar pentru a atrage cumparatori si pentru a da in competitie (de exemplu in cazul unei deschideri).